Simona Halep rămâne pe locul 3 mondial și după Wimbledon. Jucătoarele care îi amenințau poziția, Wozniacki și Safarova, au fost eliminate în optimi

Redactor:
Marius Hutu
Simona Halep rămâne pe locul 3 mondial și după Wimbledon. Jucătoarele care îi amenințau poziția, Wozniacki și Safarova, au fost eliminate în optimi
  • Publicat:
  • Actualizat:

În ciuda eliminării din primul tur la Wimbledon, Simona Halep se va menține pe locul 3 în clasamentul WTA și după terminarea turneului londonez. Asta pentru că și principalele sale adversare la un loc pe podium în această perioadă au fost eliminate din competiție. După ce Petra Kvitova a pierdut în turul 3, luni a fost rândul danezei Caroline Wozniacki și cehoaicei Lucie Safarova să părăsească turneul de Grand Slam, în faza optimilor de finală.

Wozniacki a fost învinsă în două seturi de Garbine Muguruza, cu 6-4, 6-4, același rezultat (0-2 la seturi) fiind înregistrat de Safarova în partida cu Vandeweghe (SUA), scor 7-6, 7-6.

Simona Halep a început Wimbledon în spatele Serenei Williams și Petrei Kvitova, rocada pe podium urmând să se facă între cehoaică și Maria Șarapova. Deținătoarea titlului a pierdut foarte multe puncte după eliminarea în turul 3. Interesant este faptul că toate cele patru semifinaliste de anul trecut, Halep, Kvitova, Safarova și Bouchard, au părăsit deja turneul, așa cum s-a întâmplat și la precedentul turneu de Grand Slam – Roland Garros. Semifinalistele din 2014 la Open-ul francez au fost eliminate în acest an în primele tururi.

Reprezentanta României se menține pe podiumul mondial grație punctelor acumulate în primele trei luni, când a și câștigat trei trofee, la Shenzhen, Dubai și Indian Wells.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars

Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”! Fotbalistul a sosit în România

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius

Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi vrut să facă mai mult!
Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi…
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×